miercuri, 17 iulie 2013

când pereții crapă de vise în odăile vechi




lumea din fața și spatele ferestrei
rece sau domoală
închipuie forma duhului de piatră
ce-ți coboară de sub gene
azvârle-n mine cu pietre mărunte
rânduind elogii la poalele muntelui
de apă



șal de seară arăbesc
nota de sub cearcăne coboară
astupă(-mi) ochi pe ochi, obrazul
nimeni se perindă pe-un peron
ascultă

raidul de noapte se-ncheie cu o
rugăciune mută
ferestre care-apoi se-ndoaie
cu avânt
vârtejul reflexiilor prinzând vrăbii
de pene și ciocuri
vârtej despre omul pierdut
ce-a reîntâlnit iluzia
punctului luminos de la capătul
tunelului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu