miercuri, 6 iunie 2012

Profaniadă (II)

eram două persoane - eu şi cea care trăia.
ambele în mine, nicăieri altundeva,
doar în mine.
eu înseamnă vechime, plictiseală, stagnare trupească;
cea care trăieşte înseamnă dinamism iremediabil
şi corupt.

ploile se sfârşeau prompte în acea săptămână circulară
ce te pierdea după un soare palid.
trăind o clară şi primejdioasă experienţă de foc
şi paie arse fără rost,
plecam fără să-mi iau mintea cu mine -
plecam la plimbare şi-mi uitam tumultul propriu
în gazul nedres al soarelui palid.
iedera din pungile casei moarte se încovriga şi mai
deasă, crudă, amară ca-n ziua ce-mi prevestise
căderea la un nivel de straniu şi lucid.

şi-aşa cum ploile se sfârşeau prompte,
plecam fără să-mi car păcatele cu mine şi deveneam
autonomă, strânsă la pieptul ziarului de Luni
în care toată neviaţa săptămânală se comprima
şi devenea energie.
ochii zăbreliţi ai eului vechi şi plictisit se micşorau şi creşteau
diformi, anunţând posibila victorie a celei care trăia.

o luptă între fiare lăuntrice ar fi-nsemnat deces,
iar mie mi-era prea frică de mâl şi garoafe albe.
soarele palid curgea ca o lavă incoloră, blestemând
continuu prin firele părului şi porii spinării încovoiate.
energiile creşteau şi se duceau, stagnarea trupească
pierea sub îmbrăţişări de buze moi, frământate, fierbinţi;
fum gros, lamă de fier modelabilă, carne separată
din os în os...
ploile şi întoarcerea la timpii fericiţi cădeau scrum, în picaj carbonic...
am cărat, de-atunci, viaţa plină de clipe şi neclipe în spinare,
nicidecum ea pe mine - eu eram mai vastă ca ea, din moment
ce-mi arseseră cele două persoane de la pântecul minţii.

4 comentarii:

  1. De vreo câteva posturi, am preferat să nu-ți las niciun comentariu. Pur și simplu nu știam ce să scriu, ce să comentez, cum să te laud. Iar asta voi face și acum!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei bine, m-ai lăudat deja mai mult decât ai fi putut-o face în mod direct... Mulţumesc mult!

      Ștergere