vineri, 15 august 2014

am desfăcut obiceiuri



te trezești dimineți la rând

respiri răsăritul
de parcă ți-ai pune
capăt zilelor
de parcă n-ai mai vedea
de-acum și-n infinit
cum își unește nucul ăla
măduva cu cerul
de-aia s-au oprit roțile carului
razele pe streașina casei
morile în sânul orelor 6
matinale

au vărsat sarea pe masă
au vărsat din ea
și-au încins o haină
de cobalt
albă
pe care acum mi-o arunci
pe umeri
și-mi strigi că nu știu
să măsor greutatea
în dimineți cu răsărit târziu
eu am ieșit din podul vechi
în care ai depozitat armata aia
personală de vieți abia-ncercate
abia probate
îmi aduc aminte
cum le luam pe mine
și le suflecam mânecile
și le netezeam gulerele
și le încheiam nasturii
să știu sigur că-mi acoperă
trupul
că mi-l apără ca pe-o
icoană veche prăfuită

n-am mai probat vieți
de vara trecută
când le-am scuturat ultima oară
împreună
de țărână
și le-am agățat în cuiere
din coarne de cerb
apoi ne-am holbat ochii spre ele
și le-am citit din gazetă
pân-au adormit definitiv
și nu s-au mai dat jos

dacă oprești timpul dimineața
pe furiș la răsărit
să mă chemi
să-mi dau și ultima haină
află c-am cântărit cobaltul
pe umerii minții
de-atâtea ori

marți, 11 martie 2014

mood


miercuri, 11 septembrie 2013

bagă.


heh? heh.

duminică, 18 august 2013

carna(l)/val. une tranche de vie.

pe străzi îmi cresc umbrele perechi
ca dintr-o grădină de ciment
îmi stau sub pleoapa minţii
aranjate pe-o jerbă
de floarea soarelui arse tinichelate
poftim haz
umbre devenite carne
apoi stoarse-ntr-o gură de fildeşi 
de fapt eu în urma ta aburindă
joaca de-a nu-mi convine
şi parcă-mi vine să uit
râsul ăla isteric se-aude tacit
mă sprijin în proprii-mi nervi
şi simt cum se scurge dorul
de nimic
nevoia de-a-mi umple spaţiul
şi timpul
macină macină tace
se răzbună

vineri, 9 august 2013

stop-cadru -- cu mult deasupra

şi-acum să calc pe fire subţiri
să-mi calculez echilibrul
ca şi când aş scrie-o temă la algebră
cerneala s-a-ntărit –
ciment sau calcar tânăr
depind în mare parte
de ideea asta permisivă
cum că soarele stă in spatele lunii
şi-mi blochează pulsul neuronal
plus minus eclipse cerebrale



nerv pe nerv ca o batistă
mintea asta devine catalog virtual
de promovare a exerciţiilor de echilibru
prost înşirate

luni, 22 iulie 2013

seară de lapte

salcâmii seara * disperări calde
şi-un fel de zgomot plăcut
albinele şi copiii pe-o pajişte de ceară
când soarele se-nghite singur şi
se reazămă de trupul nopţii
oameni tăcuţi * bursc peste-un cer convex
umbre lichefiate sau mai mult
salcâmii-şi cern zăpada mieroasă
peste-un maldăr de vorbe descheiate
rostite invers *
e o linie subţire între cer şi ceruri
o foiţă de ceaţă sau fum
nu-mi ştiu numele * mă aplec apoi caut
rostit invers cum e
se-ascunde de mine în mine
de salcâmi şi toate cele dulci
ghemul de vorbe-abundă-n pierderi
curg literele ca un lapte negru
peste reţelele computerizate ale pupilei
adună copiii şi florile de salcâm

sub irizaţii frânte

miercuri, 17 iulie 2013

când pereții crapă de vise în odăile vechi




lumea din fața și spatele ferestrei
rece sau domoală
închipuie forma duhului de piatră
ce-ți coboară de sub gene
azvârle-n mine cu pietre mărunte
rânduind elogii la poalele muntelui
de apă



șal de seară arăbesc
nota de sub cearcăne coboară
astupă(-mi) ochi pe ochi, obrazul
nimeni se perindă pe-un peron
ascultă

raidul de noapte se-ncheie cu o
rugăciune mută
ferestre care-apoi se-ndoaie
cu avânt
vârtejul reflexiilor prinzând vrăbii
de pene și ciocuri
vârtej despre omul pierdut
ce-a reîntâlnit iluzia
punctului luminos de la capătul
tunelului